0264259001 info@visitciucea.ro

Casa de pe stâncă

Pentru a păstra ceva din vechea imagine romantică a clădirii iniţiale, Goga construieşte pe o stâncă aflată în proximitatea şoselei, la peste 20 de metri înălţime, „Casa de pe stâncă” – o construcţie ciudată susţinută de ziduri de sprijin din piatră, cu un plan semirotund, spre a crea imaginea unei abside străpunse de golul ferestrelor înalte în trei registre, semicirculare. O apariţie cu totul insolită folosită de poet ca un pavilion de vânătoare şi ca o sugestie pentru preocupările sale senioriale. A servit atât ca loc de adăpostire a oaspeţilor, cât şi pentru agape vânătoreşti.

Pentru informații despre alte Programe desfășurate sub egida Uniunii Europene în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind procesul de aderare al României la Uniunea Europeană, puteţi să  vizitaţi pagina de internet a Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Acest site nu reprezintă  poziţia oficială  a Comisiei Europene. Întreaga responsabilitate referitoare la corectitudinea  şi coerenţa acestor informaţii aparţine persoanelor care au iniţiat pagina web.

Toate informaţiile privind Programul Național de Dezvoltare Rurală  furnizate prin acest site sunt distribuite GRATUIT şi nu sunt destinate comercializării.